Zâmbet colorat

Când oamenii văd lumină înțeleg fericire ...ei nu au răbdare să desfacă toate cojile fructului, până la cea din urmă,vor doar să-l stoarcă și să-și potolească setea cu sucul rece și bun. Oamenii se supără repede și iartă greu atunci când nu le zâmbești...Ei cred că o femeie frumoasă este cea mai fericită și că un bărbat puternic nu plânge nicicând. Oamenii vorbesc mereu despre libertate, dar nici măcar nu știu ce înseamnă asta. Caută cu disperare în trecutul tău, în mesajele telefonului, în pozele albumului, în gesturile tale, orice amănunt ca să te cunoască până la os...să poată lovi mai ușor. Se cred diferiți și se simt ofensați când le spui că sunt toți la fel, dar cum, dacă aproape toți țin nedreptățile în brațe? Toți se victimizeză, dar contribuie la răul altuia.Nu accepta diferențele și vor ca toți din jurul lor să li se alăture, cel ce este „altfel” trebuie să plece doar pentru că nu vrea să fie o oaie într-o turmă. Să plece pe lună, pe marte sau unde va ști, căci pământul e a celor mulți și doar ei au drepturi aici. Oamenii cer egalitate în drepturi dar se simt nedreptățiți când le amintești că au și obligații.Strigă sus și tare: ”Cum? De ce ai făcut asta?” când ei nu sunt în stare să facă nimic, doar să privească și să judece....Ce am făcut eu? Poate nimic sau poate totul ...oricum tot ce mi-a stat în putință să înțeleg ceva din viața asta....Oare de ce dintre atâtea capete plecate niciunul nu mai îndrăznește să privească spre orizontul albastru? E mult prea sus? Sau suntem noi prea jos?