Zâmbet colorat

Mereu am fost un susținător al păcii, al iubirii și al iertării, dar de la o zi la alta observ cu stupoare că atunci când las de la mine, mai rău fac. Parcă printr-un compromis în loc să dau mai curând iau o șansă relației respective; în loc prin vorbă bună să-ți apropii un om, mai degrabă îl alungi. Probabil că doar mitocăniile și mojiciile mai contează astăzi. Nu mai am nici cel mai mic dubiu. E trist că oamenii au ales să nu mai trăiască prin simțire, apelează la orice fel de trucuri pentru a obține ce vor și atunci când eșuează caută scuze, în loc să-și asume inepția. Cred că toți ne naștem cu un mic handicap....al meu a fost să-i împac pe ceilalți, să-i ascult fără să aștept ca măcar unul să mă înțeleagă și pe mine....să ofer zâmbete...gratuit. Am înțeles că alții nu sunt ca mine, că ideile mele despre respect, încredere și verticalitate nu-și vor găsi rostul în acest infern. Învăț lecția grea a detașării și cel mai tare doare cand simt că nu mă mai doare.