Zâmbet colorat

Ai ȋnţeles vreodatǎ de ce ȋmi plac sfârşiturile? Nu pentru nuanţa lor dramaticǎ, ci pentru faptul cǎ ȋncununeazǎ ȋntreg filmul de glorie. La drept vorbind, ȋn sfârşit stǎ toatǎ esenţa…tot mesajul….Aşa şi acum…nu faptul cǎ ȋnchei cu aceste rânduri o paginǎ din viaţa mea mǎ face sǎ sper sau sǎ zâmbesc mai mult….ȋnvǎţarea unei lecţii, schimbarea menitǎ sǎ fie pentru totdeauna m-a fǎcut sǎ-mi ȋnving propriile temeri şi sǎ descopar cǎ se poate şi fǎrǎ rǎu. Ȋn lipsa rǎului nu-mi rǎmâne decât binele.

Pentru sfârşiturile impuse de destin nici mǎcar nu ai pe cine ȋnvinovǎţi….scenaristul, da, el a fixat rolurile şi a dat replicile...dacǎ mǎ mai ȋntorc? Nu-mi plac reluǎrile pentru cǎ am impresia cǎ stau pe loc....se ȋntrerupe firul acţiunii...şi apoi acelaşi film vǎzut de prea multe ori ȋşi pierde din suspans.Insǎ dacǎ regizorul decide reluarea scenei...o voi relua cu aceeaşi dǎruire...E rolul meu!