Twitter
Facebook
Flickr
RSS
Acum 11 ani
marți, 28 februarie 2012
Frumosul vis... numit Paris
Mark Spain
Cum am gǎsit Parisul ? Ȋn nota lui obişnuitǎ probabil pentru cei care l-au vǎzut deja…eu ȋncǎ nu ştiu dacǎ am mai vǎzut ceva mai frumos de atât pǎnǎ acum. Am gǎsit printre agitaţia de la metrou, printre catedralele gotice sau poate ȋn somptuasele apartamente ale lui Napoleon al III-lea...un peisaj diferit de orice poveste pe care am auzit-o pânǎ atunci despre Paris...gǎsesc prea inutile cuvintele pentru a descrie tot ce am trǎit acolo...Pot spune doar cǎ pentru mine primǎvara a venit deja!
joi, 16 februarie 2012
Arta roşie...
Annick Bouvattier
Nu e nimic ȋn toatǎ povestea asta, nici zgomotul de altǎdatǎ, nici chinul meu de a şti, nici teama ta de a spune…nu a mai rǎmas nimic, poate doar ȋntrebarea care nici ea nu mai cautǎ rǎspuns…”cum ar fi fost dacǎ? „...Lasǎ-mǎ sǎ fiu departe de tine, acolo unde nu poţi ajunge decât cu gândul...voi face din tine un veşnic cǎlǎtor, cǎci eu sunt visul pe care ȋn zori ȋncerci ȋn zadar sǎ ţi-l aminteşti, eu sunt steaua pe care noaptea ţi se pare cǎ o vezi....picatura roşie care-ţi trece prin vene şi te face sǎ ȋnţelegi cǎ exişti şi scânteia care se naşte din focul inimii tale.
sâmbătă, 11 februarie 2012
Viaţa mea, un film... şi eu o stea!
Mark Spain
Ai ȋnţeles vreodatǎ de ce ȋmi plac sfârşiturile? Nu pentru nuanţa lor dramaticǎ, ci pentru faptul cǎ ȋncununeazǎ ȋntreg filmul de glorie. La drept vorbind, ȋn sfârşit stǎ toatǎ esenţa…tot mesajul….Aşa şi acum…nu faptul cǎ ȋnchei cu aceste rânduri o paginǎ din viaţa mea mǎ face sǎ sper sau sǎ zâmbesc mai mult….ȋnvǎţarea unei lecţii, schimbarea menitǎ sǎ fie pentru totdeauna m-a fǎcut sǎ-mi ȋnving propriile temeri şi sǎ descopar cǎ se poate şi fǎrǎ rǎu. Ȋn lipsa rǎului nu-mi rǎmâne decât binele.
Pentru sfârşiturile impuse de destin nici mǎcar nu ai pe cine ȋnvinovǎţi….scenaristul, da, el a fixat rolurile şi a dat replicile...dacǎ mǎ mai ȋntorc? Nu-mi plac reluǎrile pentru cǎ am impresia cǎ stau pe loc....se ȋntrerupe firul acţiunii...şi apoi acelaşi film vǎzut de prea multe ori ȋşi pierde din suspans.Insǎ dacǎ regizorul decide reluarea scenei...o voi relua cu aceeaşi dǎruire...E rolul meu!
duminică, 5 februarie 2012
Ai mei sunt roşii!
Femeia- Sǎ sfidezi o lume ȋntreagǎ cu capriciile tale, sǎ fugi cât mai departe doar pentru a-ţi stinge setea de necunoscut …sǎ nu ai temǎ de propria ta detaşare ? Te joci cu focul...Ai spart ceasul şi ai furat minutarul. De ce ?
Fata- Capricii ? Eu le numesc vise..Nu am teamǎ…detaşarea mǎ face sǎ cresc. Nu mǎ joc, ȋmi trǎiesc viaţa….M-am nǎscut cu asta…Boala mea e destul de rarǎ şi nu cunoaşte leac…mi-e bine doar când inima ȋmi traseazǎ noi cǎi de urmat.….iar gândul meu urǎşte secundele, minutele…i se par fǎrǎ de rost. Azi timpul e doar al meu…Şi nu mai vreau pantofii negrii, mǎ strâng, sunt strâmţi, la fel cum e şi lumea asta veche, cu ideile ei fixe...astǎzi vreau sǎ-i port pe cei roşii, ȋn ei mǎ simt liberǎ, pot sǎ pǎşesc ȋn voie. Ȋnţelegi ?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
