Zâmbet colorat

Dacă-ți iubești partenerul, oferindu-i toată afecțiunea de care are nevoie...va înțelege în scurt timp că ești o verigă slabă de care trebuie să se se descotorosească la un moment dat.După ce i-ai oferit totul, prințul tău se va îndrepta spre un tărâm neexplorat, căci sângele de cuceritor e mereu cald, iar rutina a răcit așternutul vostru...Te vei întreba apoi de ce a plecat?Pentru i-ai dat lui totul, fără să oprești nimic pentru tine.Considerând că nu mai are nimic de luat, bărbatul pe care tu îl iubești pune palma în fund și pleacă.Nu e suficient să-l slujești ca o sclavă, căci cel ce oferă prea mult ajunge să nu mai primească nimic.Și nici macăr sexul nu-l ține legat mult timp de o femeie, căci patul are doar cațiva cm dar viața e mult mai lungă de atât.

Într-o lume a relațiilor libere, a sentimentelor contopite în mari pasiuni care se sting odată cu trecerea timpului, fetele deștepte și-au învățat lecția:lumea este a celor mulți,a celor care admiră calitatea, dar sunt incapabili să o prețuiască.Fetele istețe în infinita lor luciditate au înțeles că nu au cui să ofere ....Toantele în schimb încă mai speră....poate totuși într-o bună zi...va aparea de nicăieri broiscoiul care se va transforma(din dragoste pentru ele) în prinț....cu care vor trăi fericite până la adânci bărâneți.

Nu mi se pare foarte corect, (dar știu că bărbaților da) ca fata să fie virgină și băiatul ba.Unde scrie că el are voie să se frece cu toate curvele și fata să-și pună centura de castitate și să-l aștepte ca o Penelopă până vrea Misteru’ ceva serios? Să nu ziceți că nu-i așa, că toți strâmbați din nas când altul v-a luat-o înainte.Sau ce mi se pare strigător la cer este compromisul pe care trebuie să-l facă o fată dacă vrea o relație.Să accepte glumele lui Mister și ale prietenilor(pe seama ei, evident), să fie discutată la tot pasul căci pe principiul “Amicorum communia omnia” masculul zilelor noastre va dori să împărtășească amicilor cât de bine i-a băgat-o iubitei, și până unde și mai ales cum.Tot ea trebuie să accepte și flirturile lui ocazionale și micile lui escapade că deh e baiat și are voie(că doar nu e încuiată), dar dacă ea face d’astea.....fi-i-ar neamu’ de curvă! Să nu ai pretenții să-ți cumpere vreo floare,oki?Că deja ești materialistă și băieților le plac numai fetele dezinteresate și cu sufletul mare (ei la ăla din sutien mă refeream, ce credeați?)

Sexul e o chestiune normală, într-o relație normală. Da, dar băiatul trebuie să facă mai des și cu mai multe, că doar cu una singură(adică cu iubita) e prea puțin. Știi experiența dom’le....Cu toate astea ce credeți?Știu bărbații care s-au însurat virgini și nevestele lor erau mult mai satisfăcute de presațiile lor.....decât soțiile domnilor curvari care au ajuns să-și blesteme zilele de cât de experți au fost soții lor(cu ele,dar mai ales cu altele,firește;)....Dar revenind...nu văd de ce un bărbat nu ar putea câștiga anumita experiență într-o relație în care să existe și sex și sentimente și respect?Ce?Sentimente?Și astea ce sunt?Cartonașele alea pe care le arată arbitru’?Tipa aia goala de pe afiș?Sânii ei?Atunci ce-s?!”-Nus’ wa c***e, pe mine nu m-o învăssat mamica me’ s’ nisi doamna educatoale.”

Acum fiecare fată e liberă să aleagă, dar având în vedere că relațiile din ziua de azi sunt ca oamenii(adică proaste și de rahat) aleg fără dubiu celibatul, întrucât singurătatea nu doare, dar batjocura băiatului pe care îl iubești ustură.

Iuda l-a vândut pe Iisus....Datorită acestei trădări lumea s-a mântuit.Pe Iisus L-au prins și L-au răstignit iar noi am devenit din nou oameni.Dar câți mai merită azi sângele vărsat pe cruce de Iisus?Câți de Iuda nu umblă astăzi liniștiți pe pământ,fără să merite măcar aerul pe care îl respiră?Câți demoni asemenea lui Lucifer nu și-au vândut sufletul pentru a câștiga putere?Și câte Marii nu-și plâng astăzi morții pierduți în războaie?De ce să vină iar să ne salveze, de ce să ne iubească El, dacă nu mai este nimeni în stare de acest sentiment nobil?Gândiți-vă când mințiți, furați și ucideți visele altora cum ar fi să vi se înfingă câte un cui în brațe sau cum ar fi ca pentru fiecare vorbă spusă în vânt să fiți obligați să beți oțet.

Azi am hotărât să fiu Mireasa lui Juda, însă obiectul trădării e altul.El L-a vândut pe Iisus pe 30 de arginți, dar eu aș vinde lumea....lumea asta stricată și strâmbă care nu mai valorează nimic.Pe ce aș vinde-o? Nu știu poate pe câteva semințe, ca să le pun în pământ și să crească iar alți oameni... mai oameni decât aștia care sunt astăzi.

Și apoi te-aș da și pe tine Iudo, unor lei în cușcă...căci acolo e locul vostru, al trădătorilor și cam acesta ar fi prețul pe care meritați să-l plătiți.

Nu vorbesc despre vestita comedie, ci despre o categorie de bărbați care pare să se lărgească de la o zi la alta.Aceste puicuțe sunt barbați doar cu numele pentru că nu sunt în stare să poarte o discuție de oameni maturi, nu știu să-ți spună clar ce vor de la tine, nu acceptă sub nicio formă să-i tratezi ca pe niște amici, dar se simt ofuscați când vrei lucruri serioase de la ei.Adică dacă vrei o relație stabilă deja ai standarde foarte înalte, iar dacă mai și știi să te faci respectată, standardele tale perforează stratul de ozon.Să mai zic câte inimi frâng aceste puicuțe cu cocoșel?O dar am dureri în zona dorsală provocate de gelozia pe care o simt când văd cu câte cuceriri se laudă în rândul pițipoancelor.Vă dați seama ce amenințare?Ce concurență....cotcodac cotcoad!...sau fîîs fîîs?!

Puicuța cu cocoșel știe să fie și virilă, numai atunci când se înconjoară de alți „cocoși-găinușe” ca și ea....față de care se umflă în pene ”O vezi pă aia bah? Am avut-o”...

În opinia mea nu e deloc cocoș cel care mă scoate în oraș doar ca să se uite la sticla cu bere, cel care mă cheamă la petreceri doar ca să mă țină pe canapea în timp ce el se perindă cu tot soiu’ de târfe pe sub ochii mei, sau cel care îmi spune

într-un exces de beție că sunt un ideal în mintea lui aia creață.Mi se face greață pur și simlpu de textele lor lipsite de logică, de nesimțirea cu care mă mint pe față, de lipsa lor de bărbăție.... și de toate găinăriile pe care le fac „Don Juanii” secolului nostru care cred că femeia e o jucărie sexuală pe care și-o pot achiziționa oricând.Tot scârbă mi-e și de insinuările pe care ei le fac, pozând în mielușei blânzi... coborând femeia la rangul de prostituată, când adevăratele târfe sunt ei.Ei care se distrează cât vor pe seama proastelor și mor de frustrare că nu pot face la fel și cu cele mai istețe, ei care blamează curvele deși în tinerețe le adoră pentru pardisul dintre picioare....ei care glumesc pe seama virginelor, dar și le doresc în pat, pentru a-și gâdila orgoliul.Puicuțelor mele cu cocoșel care s-au regăsit aici, atât am să le zic: Pe trotuar târfelor, că acolo e locul vostru!

P.S: Paște Fericit tuturor și atenție la vopsitul ouălor, să nu se spargă!

Da îi ştiam bine povestea….acel tânăr care fugise ani întregi după un lung şir de răspunsuri…Nu înţelesese de ce uneori un ”nu poate fi” te aduce pe malul deşertăciunii.Poate pentru că dincolo de orice vis sau poveste, timpul nu schimbă oameni ci oamenii schimbă timpul.Ei mişcă destinele, construiesc monştri, ruinează cetăţi şi ancorează corăbii.Le-ar plăcea să hoinărească veşnic pe o mare întinsă şi albastră, într-o nesfârşită călătorie şi eventual să se piardă în braţele unei sirene. Dar cum legendele există doar pentru zei, nu e de mirare că mulţi marinari se pierd în apele învolburate ale oceanului…unii dintre ei, dar foarte puţini ajung într-un târziu la mal, unde într-o sticluţă uitată-n nisip găsesc mesajul: Ai fugit de zgomot,dar liniştea te-a ucis!

Și pentru că încăpeau atâtea raze de soare într-un singur cuvânt....și-a zis că ar fi mai bine să tacă...

Îmi dau jos anii vechi…au început să mă strângă. Astăzi îi iau în primire pe cei noi.Dacă nu mi-ar aminti calendarul ăsta că mai există și timp, aș crede că în oglindă cea care privește e tot fetița de altădată, care cerea revoltată apă cu « zălai » când nu mai erau dulciuri, și care credea în spiriduși.De parcă anotimpul ăsta ar fi doar al meu, de parcă primăvara nu m-ar părăsi niciodată.Desigur că au fost și amurguri pline cu doruri și nopți triste în care stelele erau atât... dar atât de departe.Însă peste toate, zorii zilei aprindeau mereu torțele celui mai frumos răsărit.Stelele vor rămâne mereu preferatele mele, pentru că sunt singura care a crezut în ele.De ce oamenii continuă să le confunde cu licuricii, nu mă mai interesează….la fel cum nu mai contează astăzi privirile mute, vorbele fără sens sau ușile bine zăvorâte.

Unii preferă să calculeze, să adune zerouri, să cumpere bucurii, dar eu prefer să fac datorii în banca viselor.Și poate sunt prea nebună, sau prea eu….însă voi continua să cred că dreptatea nu a murit în lume și că se merită să o cauți chiar o viață întreagă.La capăt de drum voi înțelege poate că însăși viața este o mare nedreptate...dar totuși ce dulce pedeapsă!