~Words are only painted fire~

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Puștiul și puștoaica


-Te-am căutat oriunde în lumea asta....în zilele însorite de vară, în nopțile cu lună plină, în visele mele, la teatru în spatele cortinei...în paginile unei cărți ciudate cu iele dansând, într-un joc de copii, în amintirile mele sau poate într-un cântec de dor...

-Eu nu te-am căutat niciodată. Știam că trebuie să fii pe aici pe undeva...

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Let it slide!


Sătulă de mizerii....poftă de singurătate...De ce așa și nu altfel?Pentru că nu mă mulțumește un “nu vei găsi ceea ce cauți”….Îmi vei spune și tu cum mi-au spus și ceilalți “cât ești de minunată, dar totuși hai s-o lăsăm pe altădată”…atunci când “voi fi și eu la fel de minunat și voi putea aprecia ceea ce am avut cândva și nu voi mai putea avea”…
Mai târziul lor…nu va fi niciodată mai târziul meu.De asta am spus Nu celor care aleg să-și “târguiască” viața, celor care au încercat să-mi ia pământul de sub picioare cu îmbrânceli și glume de nivelul claselor primare, celor care au încercat să-mi arate că doar curvele mai au astăzi valoare…și că dragostea e ceva apatic, învechit și ruginit, că relațiile se fac doar din compromis și se împart cu ceilalți, ca let’s have fun însemnă mai degraba “let’s fuck the others”(cu sau fără motiv).Ba unii chiar încercau să-și măsoare mușchii cu mine, tocmai ei...niște lemne de esență moale, care n-au avut curajul să recunoască niciodată cât de tare-i doare.Mi-au spus că nu știu să lupt pentru visele mele, de parcă ei știu să viseze...eu am tăcut și am luptat pentru unele din ele, poate pentru cele mai grele, căci pe cele mai ușoare....le-am lăsat să zboare...

duminică, 2 ianuarie 2011

Desprindere...


Aud mereu sintagma “a nu pune la suflet”...sau „privește detașat”…însă oamenii caută exact contrariul…Vor să trăiască asemenea unei oglinzi, să fie frumoși, sticloși, să strălucească, să uite repede, dar să primească mult...Dar cele mai neprețuite daruri se nasc din gratuitate, din implicare, din gesturi mărunte însă profunde, făcute cu suflet, nu din superficialitatea acestei lumi freudiene...Ca să primești trebuie să dai, să riști..să lupți până la capăt...până la ultima redută, căci un meci nu se câștigă întotdeauna din primul minut.Și poate nu-l câștigi nici la sfârșit, dar rămâne satisfacția încercării, spiritul de sacrificiu, căci un vis adevărat nu se sperie de răsăritul soarelui...Cred că orice om merită totul sau nimic...Până și cele mai puternice cetăți au fost cucerite de curajul și neînfricarea celor care au știut să lupte.

Și ar mai fi o problemă...oamenii nu prețuiesc ceea ce au suficient de mult, iar nemulțumitului i se ia darul...regretele târzii pentru o șansă ratată nu rezolvă nimic, lacrimile vărsate poate din cauza unui orgoliu tâmpit nu-ți mai aduc înapoi acel „ceva” care era doar al tău... Puneți la suflet, învățați să trăiți cu voi, răniți-vă pentru a vă putea vindeca mai apoi, trăiți cu ceea ce vi se întâmplă, implicați-vă, pentru că nu exista durere mai mare decât cea a secundelor care se trec fără să fie trăite, a soarelui care răsare fără să strălucească, sau a viselor pierdute în negura nopții... a ideilor geniale care se pierd înainte să fie spuse, sau a poveștilor frumoase uitate de condeiul scriitorului...