Twitter
Facebook
Flickr
RSS
Acum 11 ani
miercuri, 23 iunie 2010
Aș fi putut să țip,dar în zadar!
Aș fi putut să țip, să izbesc cuvintele de timpanul surdului, să cer mutului să-mi recite o poezie frumoasă, să rog ipocriții să spună de ce fug de adevăr ca de dracu’, și să îi fac pe invidioși să aprecieze ceea ce ei nu au putut avea. Așa gândeam cândva…dar iată că timpul a trecut și m-am făcut om mare,suficient de mare ca să pot înțelege că oamenii nu se schimbă niciodată.Vrăjeala aia cu „îmi pare rău”,sau „data viitoare nu va mai fi la fel” e deja mult prea cunoscută. Odată ce ni se iartă ceva,uităm de ce am greșit și repetăm erorile pe motivul că“dacă a mers o dată,de ce să nu meargă și a doua oară?”….
Vreau ca toți ipocriții să afle astăzi că eu nu am nevoie de ei…să-și păstreze principiile alea mărețe pe care le au pentru ei, să trăiască în lumea lor aia minunată, unde plouă zilnic cu noroi și să ne lase pe noi ăștia mai tâmpiței din fire să ne vedem de viața noastră ștearsă și lipsită de farmecul clipei. Să înțeleagă unii și alții, că nu mi-e teamă de singurătate, dar mi-e foarte greață de falsitate și de răutate. Și nu fraților, nu vă fie milă de mine, fie-vă milă de voi, de ceea ce sunteți (niște fosile,lipsite de creier și de suflet)…A... și să nu se mai victimizeze atâta unii și alții că vai politicienii ăștia sunt cei mai răi ....Așa țară, așa conducători! Să nu uităm că au plecat și ei tot din rândurile noastre, și noi dacă am fi în locul lor am face exact la fel, uitând de unde am plecat, strivind pe cei mai slabi !Căci toți suntem la fel, doar că unii, adică foarte puțini dintre noi avem puterea să recunoaștem ceea ce suntem, să recunoaștem că mai este mult până departe și să încercăm să învățăm ceva din tot ce ni se întâmplă.
Observ că oamenii de azi te respectă dacă-ți bați joc de ei, dacă îi strivești ca pe niște gândaci, și nu când îi ajuți, îi înțelegi, îi iubești! Deci aviz amatorilor : rețeta succesului nu stă în mâinile voastre ( adică să munciți,să învățați, să faceți ceva constructiv)….ci în picioarele voastre (cu cât dai cu piciorul mai des și mai tare în sufletul cuiva ca-ntr-o minge de fotbal, cu atât vei fi mai aproape de victorie). Deci nu uitați dragilor, multe lovituri... și voi veți fi campionii! ;)
P.S:Cel mai urât sentiment al omului nu e ura, ci scârba față de semeni!
joi, 10 iunie 2010
Noi2
„- Îmi dai şi mie ceva de scris? Raluca mă numesc.
- Da sigur. Poftim. Eu sunt Elena. Îmi pare bine”
Au trecut de-atunci câţiva ani buni, ani în care aveam să-i mai împrumut creioane şi ea avea să le roadă pe toate. Dar trecând peste acest aspect, eu aveam să înţeleg ce înseamnă o prietenie adevărată: nu e un lucru pe care-l poţi cumpăra, nu înseamnă numai glume şi zâmbete, e o cutiuţă muzicală cu acorduri ciudate şi ritm zbuciumat.
Cred că-ţi aminteşti cum hoinăream împreună prin pauze, cum împărţeam biscuiţii ( 3 mie şi 2 ţie :D) şi cum plângeam una pe umărul celeilalte când aflam notele lucrărilor la mate.[ce pantaloni mişto avea profu’:X…cu vreo 50 de cm mai sus de gleznă =)))))] Sper că încă ţi-l aminteşti pe băiatul cu nume de căprioară ce se credea centrul universului tău ( să tot fi fost printr-a 7-a :P)…Îţi aduci aminte că-ntra-8-a nu suportai regula lui Si conditionnel şi că în ciuda acestui mic inconvenient ai reuşit să devii cel mai destoinic poliţist francez într-un scenariu cu fantome?...Şi cât a trebuit să-ndur în seara banchetului doar de dragul tău! Nesuferitul ăla de D. n-a vrut să spună nimic şi m-a călcat pe vârfuri 3 minute degeaba încât m-a făcut să urăsc Lady in red…Dar pentru tine, minune mică, aş face orice!
Ca să nu mai vorbim de capricornul ăla nesuferit…Ţii minte că l-am vizitat special pentru tine? :
Perioada imediat următoare a fost una cu şi mai multe peripeţii. Ne-am distrat copios pe seama „leuţului neînfricat” şi ţi-ai luat chiar şi o minge-n cap din cauza mea :( …Dar şi câte înjurături mi-am luat eu de la O. că am stat toată ziua cu voi şi nu putea el creşte-n ochii tăi…Dar câte pauze nu petreceam noi admirând vedetele liceului…una bucată piţi stilată şi una bucată cocălar uns cu toate alifiile ce se perindau pe poarta cea mare etalându-şi maşinile tunate şi hainele viu colorate [ şi făcuşi şi-o rimă, mâncaţi-aş gura ta :))))) ].
Mai ţii minte „mărirea de la chimie”? Ai stat o oră pentru afurisita aia de problemă şi căscata a uitat să-ţi treacă 10-ele :D. Dar tu ştii că eu te-am apreciat oricum…chiar şi atunci când ţi s-au oprit ochii asupra unei arătări neberberite care cică era plină de talent…
Nu pot uita prima ceartă şi acel „păzea că vin”pe care mi l-ai adresat când te-am supărat….da şi tu erai o încăpăţânată!!!...eram geloasă că mă abandonaseşi pentru nişte adipoase :))
Astăzi ca mai întinereşti cu un an îţi doresc să-ţi împlineşti toate visele, mai ales ăla mare mare, de cântăreşte cel mai mult, plus alea 100 şi ceva de care mi-ai vorbit ieri în parc…Şi-mi mai doresc să fiu acolo când se vor întâmpla toate astea…La mulţi ani bulgăraşu’ meu mic şi preţios cât toate comorile la un loc! Ti chiero mucio! Muah Muah >:D<:*
- Da sigur. Poftim. Eu sunt Elena. Îmi pare bine”
Au trecut de-atunci câţiva ani buni, ani în care aveam să-i mai împrumut creioane şi ea avea să le roadă pe toate. Dar trecând peste acest aspect, eu aveam să înţeleg ce înseamnă o prietenie adevărată: nu e un lucru pe care-l poţi cumpăra, nu înseamnă numai glume şi zâmbete, e o cutiuţă muzicală cu acorduri ciudate şi ritm zbuciumat.
Cred că-ţi aminteşti cum hoinăream împreună prin pauze, cum împărţeam biscuiţii ( 3 mie şi 2 ţie :D) şi cum plângeam una pe umărul celeilalte când aflam notele lucrărilor la mate.[ce pantaloni mişto avea profu’:X…cu vreo 50 de cm mai sus de gleznă =)))))] Sper că încă ţi-l aminteşti pe băiatul cu nume de căprioară ce se credea centrul universului tău ( să tot fi fost printr-a 7-a :P)…Îţi aduci aminte că-ntra-8-a nu suportai regula lui Si conditionnel şi că în ciuda acestui mic inconvenient ai reuşit să devii cel mai destoinic poliţist francez într-un scenariu cu fantome?...Şi cât a trebuit să-ndur în seara banchetului doar de dragul tău! Nesuferitul ăla de D. n-a vrut să spună nimic şi m-a călcat pe vârfuri 3 minute degeaba încât m-a făcut să urăsc Lady in red…Dar pentru tine, minune mică, aş face orice!
Ca să nu mai vorbim de capricornul ăla nesuferit…Ţii minte că l-am vizitat special pentru tine? :
Perioada imediat următoare a fost una cu şi mai multe peripeţii. Ne-am distrat copios pe seama „leuţului neînfricat” şi ţi-ai luat chiar şi o minge-n cap din cauza mea :( …Dar şi câte înjurături mi-am luat eu de la O. că am stat toată ziua cu voi şi nu putea el creşte-n ochii tăi…Dar câte pauze nu petreceam noi admirând vedetele liceului…una bucată piţi stilată şi una bucată cocălar uns cu toate alifiile ce se perindau pe poarta cea mare etalându-şi maşinile tunate şi hainele viu colorate [ şi făcuşi şi-o rimă, mâncaţi-aş gura ta :))))) ].
Mai ţii minte „mărirea de la chimie”? Ai stat o oră pentru afurisita aia de problemă şi căscata a uitat să-ţi treacă 10-ele :D. Dar tu ştii că eu te-am apreciat oricum…chiar şi atunci când ţi s-au oprit ochii asupra unei arătări neberberite care cică era plină de talent…
Nu pot uita prima ceartă şi acel „păzea că vin”pe care mi l-ai adresat când te-am supărat….da şi tu erai o încăpăţânată!!!...eram geloasă că mă abandonaseşi pentru nişte adipoase :))
Astăzi ca mai întinereşti cu un an îţi doresc să-ţi împlineşti toate visele, mai ales ăla mare mare, de cântăreşte cel mai mult, plus alea 100 şi ceva de care mi-ai vorbit ieri în parc…Şi-mi mai doresc să fiu acolo când se vor întâmpla toate astea…La mulţi ani bulgăraşu’ meu mic şi preţios cât toate comorile la un loc! Ti chiero mucio! Muah Muah >:D<:*
duminică, 6 iunie 2010
???
"Persistenţa este însuşirea omului viteaz din fire, încăpăţânarea este partea oamenilor mărginiţi."
~
Apreciez oamenii perseverenţi, care ştiu să lupte până la capăt pentru visul lor. Îi apreciz pe cei curajoşi care au încredere în ei, dar nu pot aprecia încăpăţânarea prostească a celor care nu ştiu să piardă!…să te legi cu ardoare de o idee, de un om care nu-ţi împărtăşeşte trăirile, de o situaţie care nu-ţi este favorabilă, mi se pare o manie, o obsesie, în niciun caz un fapt demn de toată aprecierea…Eu ştiam că atunci când ţi se trânteşte o uşă în nas, îţi iei jucăriile şi pleci…dar se pare că unii nu doar că nu pleacă ci mai intră şi pe geam; chiar nu au auzit niciodată de regula bunului simţ şi nu ştiu că uneori în viaţă e bine să-ţi vezi de ale tale!
Doar oamenii înguşti la minte rămân ancoraţi pentru totdeauna într-un tărâm iluzoriu, refuzând cu orice preţ să vadă realitatea!
~
Apreciez oamenii perseverenţi, care ştiu să lupte până la capăt pentru visul lor. Îi apreciz pe cei curajoşi care au încredere în ei, dar nu pot aprecia încăpăţânarea prostească a celor care nu ştiu să piardă!…să te legi cu ardoare de o idee, de un om care nu-ţi împărtăşeşte trăirile, de o situaţie care nu-ţi este favorabilă, mi se pare o manie, o obsesie, în niciun caz un fapt demn de toată aprecierea…Eu ştiam că atunci când ţi se trânteşte o uşă în nas, îţi iei jucăriile şi pleci…dar se pare că unii nu doar că nu pleacă ci mai intră şi pe geam; chiar nu au auzit niciodată de regula bunului simţ şi nu ştiu că uneori în viaţă e bine să-ţi vezi de ale tale!
Doar oamenii înguşti la minte rămân ancoraţi pentru totdeauna într-un tărâm iluzoriu, refuzând cu orice preţ să vadă realitatea!
~
P.S: Au trecut deja câţiva ani buni, când ai de gând să întorci pagina?!
P.S: Au trecut deja câţiva ani buni, când ai de gând să întorci pagina?!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
