Zâmbet colorat

„....și pe cenușa unor asemenea amintiri el știa bine că nu se clădesc niciodată căsnicii, ci doar legende uneori.”

Sunt oameni care iubesc cu patimă, pentru care ființa dragă este universul lor, în care se pierd cu totul.

Sunt iubiri obsesive, care se topesc în noaptea roșie a pasiunii, care cresc odată cu visul și se sting odată cu dorința.Acestea sunt iubirile grele, care apasă, care slăbesc, care cu timpul se duc, se trec.

Și mai sunt iubiri pe care nimeni nu le știe, care se trăiesc departe de cele văzute, departe de ochii lumii.Sunt acele iubiri pure, neatinse de timp și de spațiu.Iubiri care fac viața mai ușoară, care fac sufletul să-și împlinească menirea.Pentru cei ce le-au cunoscut e de prisos mărturia mincinoasă a unui trup, strălucirea unui inel prețios, ce nu poate egala prețiozitatea iubirii, sau rigiditatea unei semnături, care nu poate proba măreția acestei trăiri.Acești oameni au auzit cândva un vers șoptit, pe care aveau să și-l amintească toată viața, fără măcar să-l repete...l-au învățat așa în timp și au înțeles că dacă l-ar fi repetat cu voce tare unindu-l cu alte versuri și-ar fi pierdut înțelesul...

Așa cum acest fel de vers nu poate fi cuprins într-o poezie și nici închis în temnița rimei....tot astfel o dragoste mare nu încape într-o singură viață, între niște simple așternuturi plictisite de parfumul acelorași nopți...și nici nu poate fi explicată prin ecuația celor două cuvinte atât de simple.E mai mult decât atât!

„Se pleacă și culege din nisipul vremii aurul etern”