luni, 20 iunie 2011
Cât mai costă azi?
Libertatea...valoare universală pierdută în întunericul fărădelegilor contemporane.Altarul a devenit pentru mulți o poartă a iadului,căsătoria un templu al durerii, astăzi oamenii consideră că dragostea e o corvoadă, o cale sigură a sclaviei și nicidecum a fericirii.Doar azi mai înțelegi că a fi liber înseamnă a-ți umple timpul cu nimicuri,a umbla bramura pe drumurile vieții, fără o destinație precisă.A fi liber înseamnă pentru omul modern să plece departe de țara natală și să arunce cu noroi în urmă.Sigur că astăzi ești mai liber ca oricand să pozezi în imaginea cuplului fericit, s-o strângi în brațe, trăgând cu ochiul la decolteul alteia care trece pe stradă.
Libertatea e un lucru prea mare pentru mintea îngustă a oamenilor de astăzi, e o lecție mult prea grea pentru niște elevi care trec în grabă pe drumurile vieții...Ar înțelege altfel libertatea dacă s-ar gândi la cât e de importantă o rază de soare pentru un suflet aruncat din greșeala într-o închisoare, care a sperat și a crezut până la sfârșit că va fi liber...și într-un târziu viața l-a eliberat....Sau la cei bătuți, torturați doar pentru că au îndrăznit să viseze la ideea de libertate, sau poate la cei morți în războaie și revoluții, pentru că au crezut în visul lor.
Twitter
Facebook
Flickr
RSS

