Zâmbet colorat

Și e atât de nebunesc să crezi în întâmplări.Totuși e așa de ciudat că amândoi am auzit același sunet, am adunat aceeași speranță, am simțit același lucru nedefinit...cândva...demult doi oameni...la fel....într-un singur cuvânt. Nu e de mirare că ai fugit...te-a speriat poate gândul unei sincronizări perfecte, într-o lume a imperfecțiunii...Ar fi fost prea frumos să fie atât de adevărat? E ca atunci când descoperi o comoară ...apare brusc în viața ta...și nu știi cum s-o ascunzi de ochii lumii...fugi dar gândul rămâne la ceea ce ar fi putut fi al tău. De atunci ne tot jucăm cu focul...eu ți-l arunc în brațe...tu mi-l trimiți înapoi...mâinile noastre au ars....dar visul nu se stinge. Fatalitate mă împinge să te chem atunci când pleci...și pe tine să mă strigi când nu te pot auzi. E destin...sau o joacă de copii?! Dar parcă n-aș crede ca cei mici să aibă vise atât de mari. Misterele se trec...se duc de la o zi la alta...dar acel ceva nedefinit rămâne...Mă poartă în visul tău, te rog, căci acolo sunt reală...eu cu mine...în realitatea celor mulți sunt doar visul.

Tu es comme moi