Twitter
Facebook
Flickr
RSS
Acum 11 ani
joi, 7 ianuarie 2010
Flori, fete şi băieţi
Război între sexe sau o simplă premisă de la care pleacă misoginii şi feministele din vanitate ori laşitate? Ambele ipoteze stau sub semnul fricii…frica de a fi fericit!
Dincolo de întrebările şi răspunsurile pe care ni le punem mereu, legate de un anume ideal feminin sau masculin stă un mare adevăr: iubim ceea ce diferă mai mult de noi (sau, altfel spus, extremele se atrag).De fapt, relaţia dintre un bărbat şi o femeie este cu atât mai frumoasă şi mai palpitantă cu cât între cei doi există mai multe diferenţe. Să ne imaginăm cum ar fi lumea fără femei! Fără aceste fiinţe limbute, unele mai boeme, altele mai pătimaşe, dar toate purtând zestrea ereditară a creaţiei. Pentru ele orice detaliu are o semnificaţie anume, fiecare gest marchează un anumit sentiment, fiecare cuvânt are un înţeles aparte.
Dar cum ar fi fără ei, fără bărbaţi? Aceşti pungaşi iscusiţi, care ascund în spatele unei figuri raţionale şi a unui zâmbet fad şi refractar, ironic sau poate chiar meschin, un suflet de copil care refuză cu încăpăţânare să crească.
Ideea nu este aceea de a demonstra unul celuilalt care are nervii mai tari sau muşchii mai mari; ideea este aceea de a armoniza relaţiile prin acceptarea diferenţelor dintre noi, învăţând unul de la celălalt, oferind toleranţă şi înţelegere fără a aştepta nimic în schimb. Atunci când nu te temi că oferi mai mult decât ai putea primi, atunci eşti cu adevărat fericit, pentru că eşti mai bogat în sentimente decât celălalt.
Şi nu cred că e bine să ne ghidăm după idei stereotipe “toate sunt la fel, nişte oportuniste, nişte materialiste” sau “Bărbaţii? Prea plini de mândrie prostească!” Mă gândesc că poate într-o zi când vom dori să culegem o floare dintr-o grădină primăvăratecă, din cauză că am simţit prea multe arome similare, rămânem imuni tocmai la aceasta, fără să ne dăm seama că tocmai pentru că mireasma ei diferă de toate celelalte, ne va rămâne întipărită veşnic în suflet.
Sigur, nu încerc să conving pe nimeni de nimic, nu vreau să modific opinii, dar cred că oamenii, din dorinţa de a se apăra de ceilalţi, construiesc ziduri, fortăreţe nemaipomenite, nereuşind niciodată să se apere de ei înşişi, rămânând astfel descoperiţi în faţa propriilor greşeli, slăbiciuni....Pe bună dreptate Voltaire spunea că “lumea aceasta, teatru de orgolii şi rătăcire este plină de nefericiţi care vorbesc despre fericire.”
Dincolo de întrebările şi răspunsurile pe care ni le punem mereu, legate de un anume ideal feminin sau masculin stă un mare adevăr: iubim ceea ce diferă mai mult de noi (sau, altfel spus, extremele se atrag).De fapt, relaţia dintre un bărbat şi o femeie este cu atât mai frumoasă şi mai palpitantă cu cât între cei doi există mai multe diferenţe. Să ne imaginăm cum ar fi lumea fără femei! Fără aceste fiinţe limbute, unele mai boeme, altele mai pătimaşe, dar toate purtând zestrea ereditară a creaţiei. Pentru ele orice detaliu are o semnificaţie anume, fiecare gest marchează un anumit sentiment, fiecare cuvânt are un înţeles aparte.
Dar cum ar fi fără ei, fără bărbaţi? Aceşti pungaşi iscusiţi, care ascund în spatele unei figuri raţionale şi a unui zâmbet fad şi refractar, ironic sau poate chiar meschin, un suflet de copil care refuză cu încăpăţânare să crească.
Ideea nu este aceea de a demonstra unul celuilalt care are nervii mai tari sau muşchii mai mari; ideea este aceea de a armoniza relaţiile prin acceptarea diferenţelor dintre noi, învăţând unul de la celălalt, oferind toleranţă şi înţelegere fără a aştepta nimic în schimb. Atunci când nu te temi că oferi mai mult decât ai putea primi, atunci eşti cu adevărat fericit, pentru că eşti mai bogat în sentimente decât celălalt.
Şi nu cred că e bine să ne ghidăm după idei stereotipe “toate sunt la fel, nişte oportuniste, nişte materialiste” sau “Bărbaţii? Prea plini de mândrie prostească!” Mă gândesc că poate într-o zi când vom dori să culegem o floare dintr-o grădină primăvăratecă, din cauză că am simţit prea multe arome similare, rămânem imuni tocmai la aceasta, fără să ne dăm seama că tocmai pentru că mireasma ei diferă de toate celelalte, ne va rămâne întipărită veşnic în suflet.
Sigur, nu încerc să conving pe nimeni de nimic, nu vreau să modific opinii, dar cred că oamenii, din dorinţa de a se apăra de ceilalţi, construiesc ziduri, fortăreţe nemaipomenite, nereuşind niciodată să se apere de ei înşişi, rămânând astfel descoperiţi în faţa propriilor greşeli, slăbiciuni....Pe bună dreptate Voltaire spunea că “lumea aceasta, teatru de orgolii şi rătăcire este plină de nefericiţi care vorbesc despre fericire.”
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
