Twitter
Facebook
Flickr
RSS
Acum 11 ani
duminică, 31 ianuarie 2010
Ianuarie. Nici urmă de recurs în anulare.
Spaţiu închis, cărti, caiete, pixuri multe, ideile altora întipărite şi în capul meu…Dorm dar parcă nu mă odihnesc. Am uitat-o pe Jenny ( îmi place să o citesc, dar printre atâtea speţe şi legi cine mai are chef de „filosofia de viaţă” a unei fete greu de mulţumit după cum s-a autointitulat scriitoarea). Peste toate se arcuieşte confirmarea unor bănuieli adormite în conştiinţa mea. Intuiţia nu se dezice nicicând. Aş vrea să greşesc uneori, mi-e dor să nu am dreptate, să fiu contrazisă. Dar nu are cine şi nici cu ce. Ştiu acum ce nu ştiam ieri. Şi poate asta mă duce cu gândul la trista poveste a Bulgăraşului meu, la dreptatea incontestabilă a Otiliei (damn, astea două iar o să se umfle-n pene :D)…Ȋn fiecare zi mă descopăr altfel. Ieri, spre exemplu, am aflat că nu sunt un om făcut să plângă din nimic, pentru nimicuri…
sâmbătă, 30 ianuarie 2010
De vorbă cu un coleg
"-Eşti de acord cu cei care „atacă” sub forma anonimatului?
-Sunt de acord în mare parte pentru că este dreptul lor de a-şi prezenta o idee sau de a ataca fără a dori să le fie ştiută identitatea. Ȋn plus, persoana respectiva de ce să aibă interes să se arate? La ce ajută să ştii pe cineva care semnează anonim”? Schimbă cumva asta modul de a te apăra, foloseşti alte argumente decât foloseşti în mod obişnuit?
-Eu cred că respectiva persoană, care se ascunde în spatele unei măşti nu are încredere în ceea ce spune. Şi în cazul ăsta nu înţeleg de ce mai atacă? Sau poate îi este ruşine cu ceea ce gândeşte? Ȋi e teamă de ce vor spune ceilalţi?
-Şi dacă ar fi semnat cu un pseudonim? Nu se poate reduce totul la frică sau ruşine, poate fi doar emotiv, dar poate fi convins de ideile sale.
-Damn, atunci dacă tot e aşa convins de ideile sale să dovedească asta cu nişte argumente pertinente şi logice, nu să se ascundă ,mi se pare lipsă de caracter…."
Da, controversată problema asta a anonimatului, dar totuşi rămân la părerea că dacă ai ceva de spus trebuie să fii clar şi direct, fără prea multe ocolişuri, întrucât orice tergiversare lasă loc interpretărilor, iar acestea la rândul lor duc la neînţelegeri şi divergenţe. Sigur că atunci când am de exprimat o părere contrară majorităţii, pot să o expun într-un mod diplomatic, dar asta nu înseamnă că trebuie să ascund ceea ce cred, de teama adversităţii.
-Sunt de acord în mare parte pentru că este dreptul lor de a-şi prezenta o idee sau de a ataca fără a dori să le fie ştiută identitatea. Ȋn plus, persoana respectiva de ce să aibă interes să se arate? La ce ajută să ştii pe cineva care semnează anonim”? Schimbă cumva asta modul de a te apăra, foloseşti alte argumente decât foloseşti în mod obişnuit?
-Eu cred că respectiva persoană, care se ascunde în spatele unei măşti nu are încredere în ceea ce spune. Şi în cazul ăsta nu înţeleg de ce mai atacă? Sau poate îi este ruşine cu ceea ce gândeşte? Ȋi e teamă de ce vor spune ceilalţi?
-Şi dacă ar fi semnat cu un pseudonim? Nu se poate reduce totul la frică sau ruşine, poate fi doar emotiv, dar poate fi convins de ideile sale.
-Damn, atunci dacă tot e aşa convins de ideile sale să dovedească asta cu nişte argumente pertinente şi logice, nu să se ascundă ,mi se pare lipsă de caracter…."
Da, controversată problema asta a anonimatului, dar totuşi rămân la părerea că dacă ai ceva de spus trebuie să fii clar şi direct, fără prea multe ocolişuri, întrucât orice tergiversare lasă loc interpretărilor, iar acestea la rândul lor duc la neînţelegeri şi divergenţe. Sigur că atunci când am de exprimat o părere contrară majorităţii, pot să o expun într-un mod diplomatic, dar asta nu înseamnă că trebuie să ascund ceea ce cred, de teama adversităţii.
vineri, 29 ianuarie 2010
Autocritici
" Tumultul din mine e în căutarea unui scop nobil căruia să i se dăruiască nepreţuit. "
Cine sunt? Cine aş vrea să fiu?
Sunt scânteia unui foc ce nu vrea să se stingă, sunt zâmbetul unui copil tont care încă mai speră că adevărul va schimba într-o zi lumea, sunt o tânără de 19 ani care-şi aşterne gândurile pe un blog văzut de mulţi oameni, înţeles de foarte puţini dintre ei.
…Aş vrea să fiu mereu cum sunt acum. Da, exact aşa, cu ideile mele, rele bune, desuete sau controversate.Să am aceeaşi tărie de carcacter ca să pot zâmbi în faţa obstacolelor. Pentru că dacă viaţa ne sfidează prin tot felul de încercări, nu o să stăm să ne lamentăm la nesfârşit că cerul e mereu gri şi că primăvara nu vine niciodată. Sau poate o fi şi asta o metoda de a evoula, de a te maturiza. Cine ştie?
Pentru toţi aceia care nu reuşesc să facă diferenţa între aparenţă şi esenţă (probabil din prea multă maturitate sau inteligenţă):
Cine sunt? Cine aş vrea să fiu?
Sunt scânteia unui foc ce nu vrea să se stingă, sunt zâmbetul unui copil tont care încă mai speră că adevărul va schimba într-o zi lumea, sunt o tânără de 19 ani care-şi aşterne gândurile pe un blog văzut de mulţi oameni, înţeles de foarte puţini dintre ei.
…Aş vrea să fiu mereu cum sunt acum. Da, exact aşa, cu ideile mele, rele bune, desuete sau controversate.Să am aceeaşi tărie de carcacter ca să pot zâmbi în faţa obstacolelor. Pentru că dacă viaţa ne sfidează prin tot felul de încercări, nu o să stăm să ne lamentăm la nesfârşit că cerul e mereu gri şi că primăvara nu vine niciodată. Sau poate o fi şi asta o metoda de a evoula, de a te maturiza. Cine ştie?
Pentru toţi aceia care nu reuşesc să facă diferenţa între aparenţă şi esenţă (probabil din prea multă maturitate sau inteligenţă):
Şi eu am nemulţumiri, necazuri…cine nu le are?! Dar doar pentru că sunt omptimistă şi sper, pentru că am curajul să încerc acolo unde mulţi renunţă de teamă sau din comoditate, doar pentru aceste motive nu înseamnă ca viaţa mea este o poveste similară cu cea a unei prinţese din poveştile lui Walt Disney.Sigur că m-am regăsit de multe ori în faţa unui „keep dreaming Cinderella”, dar cu toate acestea am preferat întotdeauna să cred că „sometimes, even miracles takes a little time.”
Scopul ăsta nobil din citatul de mai sus…nu e neapărat perfecţiune, idealul meu suprem în viaţă, ci de fapt dorinţa de a găsi un om, care sa se mândreasca cu apartentenţa sa la specia umană, o fiinţă capabilă să-şi recunoască greşelile, defectele, calităţile şi faptele măreţe...cineva din gura căruia să aud si aprecieri (conforme cu meritele mele, nu cu interesul său de a creşte în ochii mei) şi dezaprobări (când iau decizii nepotrivite, nu când doar doreşte să ma şicaneze din încăpăţânare şi orgoliu stupid).Da...cam asta e tot pe azi ma duc să învăţ...asta face omul toată viaţa lui, vrând-nevrând...doar că la sfârşit tot neştiutor pleacă!
Scopul ăsta nobil din citatul de mai sus…nu e neapărat perfecţiune, idealul meu suprem în viaţă, ci de fapt dorinţa de a găsi un om, care sa se mândreasca cu apartentenţa sa la specia umană, o fiinţă capabilă să-şi recunoască greşelile, defectele, calităţile şi faptele măreţe...cineva din gura căruia să aud si aprecieri (conforme cu meritele mele, nu cu interesul său de a creşte în ochii mei) şi dezaprobări (când iau decizii nepotrivite, nu când doar doreşte să ma şicaneze din încăpăţânare şi orgoliu stupid).Da...cam asta e tot pe azi ma duc să învăţ...asta face omul toată viaţa lui, vrând-nevrând...doar că la sfârşit tot neştiutor pleacă!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
