Twitter
Facebook
Flickr
RSS
Acum 11 ani
marți, 23 martie 2010
O căsuţă cu mai multe cămăruţe
Un om e un lung şir de întrebări fără răspuns, un amalgam de trăiri contradictorii, o căsuţă cu mai multe cămăruţe. Ȋntr-o cameră se găsesc visele, iluziile, şi speranţele care îl înobilează pe om şi îi dau aripi să zboare. Trecând prin hol dăm de o altă camera în care am ascuns tristeţile, dezamăgirilie, experienţele care ne-au făcut să creştem, căci orice casă se construieşte greu, trebuie răbdare, grijă, şi pentru a-i susţine temelia, uneori mai trebuie să baţi şi câte un cui. Ȋntr-o altă cameră se află prietenii, unii mai guralivi, alţii mai taciturni, unii mai toleranţi, alţii mai certăreţi, toţi aleşi cu grijă de ochii iscusiţi ai sufletului şi aduşi mai aproape de noi dacă nu cu fiinţa cel puţin cu gândul pentru că o prietenie adevărată nu îşi va pierde niciodată esenţa. Ȋntr-un cufăr uitat într-un colţ prăfuit omul găseşte poze vechi, amintiri ale unor clipe trecute, doruri ucise, lucruri neştiute de nimeni, ascunse adânc, doar în conştiinţa sa. Pentru că nu toate lucrurile duc la deşertăciune, rămâne împlinirea că deşi viaţa nu ne aparţine noi suntem cei care îi dăm culoare şi contur la fel cum pentru a construi o casă trebuie zidari pricepuţi dar şi un arhitect talentat care să îi elaboreze cu mult tact schiţa.
duminică, 14 martie 2010
Ne me parlez plus de lui…
Pace que je ne veux plus…J’en ai mare.
Pentru că nu mai contează. După punct urmează întotdeauna un alt rând…
Când lupți prea mult pentru ceva ce nu a meritat, ajungi să te întrebi ce anume se merită totuși ?
Next time…follow your heart, but never forget yourself !
Când te antrenezi prea mult pentru un concurs, ajungi să obosești și să nu te mai bucuri de “câștigarea trofeului.”
Si tocas una estrella, te puedes quemar, pero no solo por dentro si no también por fuera. Sin embargo, siempre soné con poder tocar una.
E posibil să greșesc acordând prea multă atenție “detaliilor” din viața mea. Dar nu țin neaparăt să fiu înțeleasă pentru că atunci ce farmec ar mai avea să-i cunosc pe ceilalți?
Cred că uneori ne-ar trebui vreo 3 sau 4 vieți să învățăm să ne bucurăm de clipele celei dintâi.
Tu me manques encore beaucoup. Mais je ne veux pas te rencontrer. Ni même dans mes rêves. Le train est parti, la chanson est finie…
Mai tare mă supăr când privesc pe fereastră și văd că primăvara asta nu mai vine odată. Ce e aşa mare lucru să împânzească orașul cu verde, să arunce vreo 3 sau 4 raze de soare peste capetele noastre?…Da îi place mereu să se lase așteptată de parcă ar avea cineva chef de capriciile ei !
Semper mano(per) tuam vitam...
Pentru că nu mai contează. După punct urmează întotdeauna un alt rând…
Când lupți prea mult pentru ceva ce nu a meritat, ajungi să te întrebi ce anume se merită totuși ?
Next time…follow your heart, but never forget yourself !
Când te antrenezi prea mult pentru un concurs, ajungi să obosești și să nu te mai bucuri de “câștigarea trofeului.”
Si tocas una estrella, te puedes quemar, pero no solo por dentro si no también por fuera. Sin embargo, siempre soné con poder tocar una.
E posibil să greșesc acordând prea multă atenție “detaliilor” din viața mea. Dar nu țin neaparăt să fiu înțeleasă pentru că atunci ce farmec ar mai avea să-i cunosc pe ceilalți?
Cred că uneori ne-ar trebui vreo 3 sau 4 vieți să învățăm să ne bucurăm de clipele celei dintâi.
Tu me manques encore beaucoup. Mais je ne veux pas te rencontrer. Ni même dans mes rêves. Le train est parti, la chanson est finie…
Mai tare mă supăr când privesc pe fereastră și văd că primăvara asta nu mai vine odată. Ce e aşa mare lucru să împânzească orașul cu verde, să arunce vreo 3 sau 4 raze de soare peste capetele noastre?…Da îi place mereu să se lase așteptată de parcă ar avea cineva chef de capriciile ei !
Semper mano(per) tuam vitam...
sâmbătă, 6 martie 2010
Ladies don't...!
“Inima unei femei este cea care face lumea să se învârtă.
Ele aduc bucurie, speranță și iubire. Sunt pline de compasiune au idealuri și își
susțin moral prietenii și familia. Femeile au lucruri esențiale de spus și
totul de oferit.
Și, totuși, dacă au vreun defect, acesta este că uită cât de mult valorează.”
Ele aduc bucurie, speranță și iubire. Sunt pline de compasiune au idealuri și își
susțin moral prietenii și familia. Femeile au lucruri esențiale de spus și
totul de oferit.
Și, totuși, dacă au vreun defect, acesta este că uită cât de mult valorează.”
Romanii o numeau mulier sau femina, grecii i-au dăruit farmecele Afroditei, iar renascentiștii au reprezentat-o cu succes în mai toate capodoperele.
De-a lungul secolelor, ființa plămădită din coasta lui Adam a trecut prin multe încercări pentru a-și câștiga locul meritat în societate. Unii o admiră pentru culoarea părului, alții pentru forma ochilor, pentru silueta perfectă, pentru zâmbetul misterios, pentru limba ascuțită pe care o are sau pentru inteligența cu care își poate atinge scopul.
Din păcate femeia începutului de mileniu este tot mai puțin apreciată pentru frumusețea și farmecul ei, pentru delicatețea și sensibilitatea ei, şi mai curând privită ca un produs, care se vinde bine pe paginile unor reviste, imaginea perfectă a unei campanii publicitare, un obiect sexual, o făptură ce are valoare pecuniară (cum ar spune unii: numărul mașinilor pe care un bărbat le are sau numărul cardurilor din buzunar e direct proporțional cu numărul femeilor cucerite). Nu cred că nu ați sesizat imaginea comercială, superficială, câștigată de Eva secolului 21: dacă nu e materialistă, atunci e ușuratică sau limitată și incapabilă să atingă culmile succesului profesional.
Cred că un factor important în creionarea unui astfel de profil îl constituie și ușurința cu care unele femei din zilele noastre acceptă anumite compromisuri, poate uneori din slăbiciune, alteori din nevoie („s-a culcat cu X pentru că-l iubea? Nu băi, pentru că e o stricată!hahaha”....sau „umblă cu X pentru că are bani, doar nu crezi acum că se și potrivesc?!”)
Indubitabil femeia va rămâne, -după cum bine puncta Cioran cândva- „o nulitate simpatică” și fie că va câștiga Nobelul, fie că va salva vieți sau va zbura în cosmos, ea va continua să fie în concepția multora „inferioară” bărbatului. De aceea e condamnată să accepte, să uite, să ierte, să calce prima pe orgoliu, doar prentru că e femeie.
Știu, acum se vor ridica multe capete luminate „ei dar nu-i chiar așa!, dar vai exagerezi”
Din păcate chiar așa e, sau poate e ceva mai urât de atât.
Și nu vorbesc pe nas, am regăsit chiar și-n căpșorul unor rude sau prieteni apropiați ( de sex masculin, evident), aceeaşi concepție :”Dacă lu’ nevastă’mea îi e rău, fac orice să-i fie bine. Mie cine-mi mai face de mâncare apoi? La o adică, cine mai are grijă de copii? Doar n-am să-i cresc eu?!”
Trist, dar adevărat. Asta e societatea pe care o avem, bună, rea, cu ea defilăm. I-am turnat ciment, i-am asfaltat betoanele, încercăm până şi globalizarea, dar tot degeaba, concepțiile au rămas la fel de bine înrădăcinate.
De-a lungul secolelor, ființa plămădită din coasta lui Adam a trecut prin multe încercări pentru a-și câștiga locul meritat în societate. Unii o admiră pentru culoarea părului, alții pentru forma ochilor, pentru silueta perfectă, pentru zâmbetul misterios, pentru limba ascuțită pe care o are sau pentru inteligența cu care își poate atinge scopul.
Din păcate femeia începutului de mileniu este tot mai puțin apreciată pentru frumusețea și farmecul ei, pentru delicatețea și sensibilitatea ei, şi mai curând privită ca un produs, care se vinde bine pe paginile unor reviste, imaginea perfectă a unei campanii publicitare, un obiect sexual, o făptură ce are valoare pecuniară (cum ar spune unii: numărul mașinilor pe care un bărbat le are sau numărul cardurilor din buzunar e direct proporțional cu numărul femeilor cucerite). Nu cred că nu ați sesizat imaginea comercială, superficială, câștigată de Eva secolului 21: dacă nu e materialistă, atunci e ușuratică sau limitată și incapabilă să atingă culmile succesului profesional.
Cred că un factor important în creionarea unui astfel de profil îl constituie și ușurința cu care unele femei din zilele noastre acceptă anumite compromisuri, poate uneori din slăbiciune, alteori din nevoie („s-a culcat cu X pentru că-l iubea? Nu băi, pentru că e o stricată!hahaha”....sau „umblă cu X pentru că are bani, doar nu crezi acum că se și potrivesc?!”)
Indubitabil femeia va rămâne, -după cum bine puncta Cioran cândva- „o nulitate simpatică” și fie că va câștiga Nobelul, fie că va salva vieți sau va zbura în cosmos, ea va continua să fie în concepția multora „inferioară” bărbatului. De aceea e condamnată să accepte, să uite, să ierte, să calce prima pe orgoliu, doar prentru că e femeie.
Știu, acum se vor ridica multe capete luminate „ei dar nu-i chiar așa!, dar vai exagerezi”
Din păcate chiar așa e, sau poate e ceva mai urât de atât.
Și nu vorbesc pe nas, am regăsit chiar și-n căpșorul unor rude sau prieteni apropiați ( de sex masculin, evident), aceeaşi concepție :”Dacă lu’ nevastă’mea îi e rău, fac orice să-i fie bine. Mie cine-mi mai face de mâncare apoi? La o adică, cine mai are grijă de copii? Doar n-am să-i cresc eu?!”
Trist, dar adevărat. Asta e societatea pe care o avem, bună, rea, cu ea defilăm. I-am turnat ciment, i-am asfaltat betoanele, încercăm până şi globalizarea, dar tot degeaba, concepțiile au rămas la fel de bine înrădăcinate.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
