
Un om e un lung şir de întrebări fără răspuns, un amalgam de trăiri contradictorii, o căsuţă cu mai multe cămăruţe. Ȋntr-o cameră se găsesc visele, iluziile, şi speranţele care îl înobilează pe om şi îi dau aripi să zboare. Trecând prin hol dăm de o altă camera în care am ascuns tristeţile, dezamăgirilie, experienţele care ne-au făcut să creştem, căci orice casă se construieşte greu, trebuie răbdare, grijă, şi pentru a-i susţine temelia, uneori mai trebuie să baţi şi câte un cui. Ȋntr-o altă cameră se află prietenii, unii mai guralivi, alţii mai taciturni, unii mai toleranţi, alţii mai certăreţi, toţi aleşi cu grijă de ochii iscusiţi ai sufletului şi aduşi mai aproape de noi dacă nu cu fiinţa cel puţin cu gândul pentru că o prietenie adevărată nu îşi va pierde niciodată esenţa. Ȋntr-un cufăr uitat într-un colţ prăfuit omul găseşte poze vechi, amintiri ale unor clipe trecute, doruri ucise, lucruri neştiute de nimeni, ascunse adânc, doar în conştiinţa sa. Pentru că nu toate lucrurile duc la deşertăciune, rămâne împlinirea că deşi viaţa nu ne aparţine noi suntem cei care îi dăm culoare şi contur la fel cum pentru a construi o casă trebuie zidari pricepuţi dar şi un arhitect talentat care să îi elaboreze cu mult tact schiţa.