Zâmbet colorat

Da aṣa e, avea dreptate cineva…mi-am clᾶdit universul pe niṣte ruine,tot de dragul roṣului... mi-am furat singurᾶ visele, apoi le-am ῖnchis bine....ṣi când am deschis din nou cutia...nu mai erau acolo. Merg spre soarele roṣu, cel mai arzᾶtor poate, cel care cere aer, dar nu dᾶ cᾶldurᾶ, cere credinṭᾶ, dar nu oferᾶ siguranṭᾶ...certitudinile sunt ale lui. Mᾶ grᾶbesc ...mᾶ tem mereu sᾶ nu fie târziu...oare am uitat ceva? REPEDE...nu am timp...trebuie sᾶ apᾶs acceleraṭia când soarele apune...roṣul meu pleacᾶ....ṣi fᾶrᾶ El...ῖmi vor rᾶmâne doar nopṭile...ṣi nici mᾶcar stelele nu vor ṣti sᾶ-mi spunᾶ unde sᾶ-l gᾶsesc.