Zâmbet colorat

Ea este cea care iubește cu păcat, uitând de trecut și viitor...ancorându-se în clipele prezente smulse cu tărie din inima timpului...toate pentru un început care să nu lase loc de sfârșit, căci începuturile ei se succed ca stropii de ploaie, repede ca să uite fiecare picatură rece ce-i atinge trupul.Ea caută mereu un loc unde începutul să fie altfel, unde nu există umbre, unde doar luminile roșii o pot încălzi.E departe poate acel orizont...Și tocmai pentru că privește mereu spre nemărginit soarta a condamnat-o la o infinită zbatere între teluric și himeric, între a fi și a nu fi ce și-a dorit.Să-și aștepte liniștită predestinarea sau să trăiască patimaș fiecare clipă a vieții sale?!....E un gol mult prea mare care-i apasă pe umeri...da un gol poate părea uneori mult prea greu, poate cântări mai mult decât un sac cu pietre...Când greutatea apasă, oftezi dar când porți un gol în spinare nu mai ai nici pentru ce ofta.

Și totuși după ce împrăștie cenușa timpurilor apuse, ea continuă să meargă pe o cărare șerpuită numai de ea știută,desenând în vis noi chipuri enigmatice pe care poate nu le va găsi vreodată dar mai bine să afle singură acest fapt, decât să rămană cu misterul nedeslușit...