Zâmbet colorat

Am întâlnit bărbați frumoși, joviali, arătoși, copilăroși, timizi....dar niciodată pe unul fericit.În spatele unor gesturi mecanizate și a unor grimase rutinate încercau să ascundă poveștile lor neterminate, suferințele prelungite, sau temerile dobândite în timp.Doreau să fie duri, de parcă aparențele te scutesc de vreo suferință...În fața sentimentelor pure toți erau slabi...chiar și cei mai încăpățânați care au crezut că un vis poate fi ucis printr-un compromis.Dincolo de bătălia stupidelor orgolii, dincolo de lumea capriciilor adolesecentine constat cu stupoare că răul pe care oamenii și-l fac singuri doare cel mai mult.Pe cei care consideră că dacă nu poți fi cu cel pe care-l iubești te poți consola în brațele celui care te iubește nu i-am putut înțelege deloc.Oamenii vin singuri pe lume și pleacă tot singuri din viață, deci ce rost ar avea ideea de cuplu într-un context atât de efemer?!Nu ar fi mai firesc și mai simplu să trăim viața cu tot sufletul pe care-l avem aici pe pământ...poate așa prin sentimente reale eternizăm un pic clipa noastră umană?!Se pare că pentru unii este mai simplu să-și ucidă sufletul zi de zi, puțin câte puțin...până nu mai rămâne nimic.Pe astfel de oameni nu i-am putut urî nicicând întrucât sinucigașii inspiră doar milă...

Dans les profondeurs de mes nuits