Zâmbet colorat

Și iată-mă plimbându-mă singură pe puntea dintre pedeapsă și iertare, așteptând parcă o sentință din partea celorlalți sau poate din partea destinului.Mi-e sufletul împrăștiat...e ca și cum l-aș fi pus într-un buzunar rupt.Dar de unde ac și ață să-l cos?Unde mai este astăzi un croitor atât de iscusit?!...Am împărțit întrebări peste tot, iar răspunsurile au venit de nicăieri, de fiecare dată mai împrăștiate...de fiecare dată mai târziu, suficient de târziu încât să nu mai conteze.Aflasem singură ceea ce alții nu au putut să-mi explice.

Poate lumea pe care noi o construim e mai defectă decât o haină strâmbă.Sau poate nu are ea nevoie de retușuri, ci aceia care nu-i simt textura.

Și viața îmi pare din nou un bumergan...

Tell me what you want to hear