Zâmbet colorat

Îmi dau jos anii vechi…au început să mă strângă. Astăzi îi iau în primire pe cei noi.Dacă nu mi-ar aminti calendarul ăsta că mai există și timp, aș crede că în oglindă cea care privește e tot fetița de altădată, care cerea revoltată apă cu « zălai » când nu mai erau dulciuri, și care credea în spiriduși.De parcă anotimpul ăsta ar fi doar al meu, de parcă primăvara nu m-ar părăsi niciodată.Desigur că au fost și amurguri pline cu doruri și nopți triste în care stelele erau atât... dar atât de departe.Însă peste toate, zorii zilei aprindeau mereu torțele celui mai frumos răsărit.Stelele vor rămâne mereu preferatele mele, pentru că sunt singura care a crezut în ele.De ce oamenii continuă să le confunde cu licuricii, nu mă mai interesează….la fel cum nu mai contează astăzi privirile mute, vorbele fără sens sau ușile bine zăvorâte.

Unii preferă să calculeze, să adune zerouri, să cumpere bucurii, dar eu prefer să fac datorii în banca viselor.Și poate sunt prea nebună, sau prea eu….însă voi continua să cred că dreptatea nu a murit în lume și că se merită să o cauți chiar o viață întreagă.La capăt de drum voi înțelege poate că însăși viața este o mare nedreptate...dar totuși ce dulce pedeapsă!