Zâmbet colorat

16.30: niṣte copii teribili dau foc ῖn spatele blocului unor resturi de frunze ṣi crengi.Focul creṣte, copiii râd ṣi se bucurᾶ. Aṣa au ῖnvᾶṭat ei sᾶ se distreze. Par a fi speriaṭi de strigᾶtul disperat al unei vecine ce ῖnṣirᾶ rufe ῖn uscᾶtor: ”Chem poliṭia!”…Aceṣtia fug speriaṭi, dupᾶ ce ῖncearcᾶ ῖn prealabil sᾶ stingᾶ focul…care ῖntre timp se ῖnᾶlṭase tot mai sus, pânᾶ aproape de ṭeava cu gaz. Doamna coboarᾶ ṣi reuṣeṣte sᾶ strice “distracṭia” puṣtilor care o iau la goanᾶ…fiecare pe unde apucᾶ. Tot ea stinge ṣi focul. Mᾶ ῖntreb unde sunt cretinii care zᾶmislesc asemenea monṣtri? De ce au tupeul sᾶ fie nemulṭumiṭi de aceasta societate? Vor salarii mari, vor „ jos Bᾶsescu”…dar ῖn schimb ce dau? Prostie, nesimṭire ṣi rᾶutate gratuitᾶ! Vor concedii de maternitate pentru ce? Pentru a ῖnvᾶṭa proprii copii cum sᾶ le dea foc la casᾶ! Societate tâmpitᾶ, plinᾶ de cᾶcat…ῖn care nu mai ai loc nici sᾶ tragi apa! Iadul nu existᾶ nicaieri ῖn altᾶ parte decât aici, pe pᾶmânt…noi l-am creat ṣi noi vom arde ῖn flᾶcᾶrile propriilor noastre fapte!

Nu e despre tot ceea ce mi-a fost dat sᾶ ῖnvᾶṭ, nu e despre nedreptᾶṭile pe care le trᾶiesc zi de zi, e despre puterea de a merge mai departe, da a pune vis lângᾶ vis…de a crede…ṣi crede(ea)...ṣi de a vedea pânᾶ la urmᾶ care clipᾶ meritᾶ trᾶitᾶ cu sufletul la gurᾶ. O detaṣare ajutᾶ prezentul sᾶ devinᾶ trecut? Poate doar pe moment...Ce sunt azi e datoritᾶ celei de ieri...ṣi aṣa mai departe. Nu mi-e teamᾶ...am fugit de laṣi, dar peste ei am dat. M-au ῖnvᾶṭat ei ce ῖnseamnᾶ frica, acceptarea, resemnarea...A te da la o parte...ῖn faṭa destinului...sᾶ pierzi. Dacᾶ doar asta rᾶmâne atunci e mai simplu nu mai stai pe gânduri...dar totuṣi dacᾶ aleg aṣa...ṣi apoi ῖn cale ῖmi vor veni alte ṣanse?! Aṣ face greṣeala altora....pᾶi cum nici mᾶcar greṣeala sᾶ nu mai fie a mea? Ṣi ce poate fi mai rᾶu decât rᾶul? Trᾶiesc, respir un aer care nu place mult plᾶmânilor mei...respir cu gândul cᾶ ῖntr-o zi...voi avea primᾶvara mea...din nou..cea mai verde dintre toate...cea mai curatᾶ!

Cam asta ar ῖnsemna viaṭa…vis ṣi fricᾶ…visul te duce spre ῖnainte, frica te trage ῖnapoi. Sigur nu e timp de stat pe loc..Nu mi-a fost niciodatᾶ teamᾶ de a pleca, ci mai degrabᾶ de a rᾶmâne, de a rᾶmâne ῖntr-un timp ṣi ῖntr-un spaṭiu ῖnchis. De a sta ῖntr-o poveste care nu-mi aparṭine, de a scrie lucrurile spuse de alṭii, de a ῖnvᾶṭa niṣte tipare. Adevᾶrul unde e? Undeva ῖn lumea asta…poate mai aproape sau mai departe…Fiecare om e un univers…deci noi oamenii facem universul…fiecare din noi reprezintᾶ o lumea ῖn sine…Acesta ar fi visul.Dar frica?...E a celor care au totul…care s-au bucurat de voluptᾶṭile vieṭii….care nu construiesc universuri, ci sunt oameni universali, zᾶmisliṭi pe aceleaṣi tipare, cuprinṣi ῖn lumea marginitᾶ ...Cel ce nu a avut nimic, nu poate pierde nimic.El construieṣte…un vis,o cetate,o idee..