Twitter
Facebook
Flickr
RSS
Acum 11 ani
sâmbătă, 24 aprilie 2010
Dragoste adevărată ???
Mi-a venit în minte de curând un subiect foarte picant. Se obișnuieste în zilele noastre să iubești si să suferi din dragoste…cred că e ceva foarte comun….la ordinea zilei. Majoritatea oamenilor pe care îi știu, consideră că au cunoscut profunzimea acestui sentiment. Și mai mult se supără când le râd în nas sugerându-le că sunt niște falși, niște ipocriți care doar „o dau pe manual”. Sau cum altfel se cheamă cel sau cea care își plânge de milă pe la colțuri că „vai nu mai pot de doruri grele”, vreo câteva zile la finish-ul unui dezastru sentimental și la 2 /3 zile numai ce-l vezi întorcând pagina?.... Nu zic să stai să-ți legi viaţa de o iluzie, dar nu mi se pare că te rupi în fund după cineva din moment ce îți poți schimba cu atât de mare ușurință sentimentele „profunde” pe care susții că le aveai pentru acel ex.
Dragostea implică maturitate, toleranță și respect reciproc, niște calități pe care mulți susțin că le posedă, dar comportamentul lor denotă contrariul. Cât despre gelozie, pe care mulți o consideră un semn de dragoste, aş crede că este o stare de fapt nascută din prostie. Adică există 2 variante:ori împărtășim aceleaşi sentimente și atunci terțele pesoane sunt doar niște detalii, folosite fie pentru amuzament, fie pentru a dejuca planurile rutinei; și o a doua variantă, în care sentimentele vin doar dintr-o parte și atunci trebuie reorientate în direcția potrivită, la momentul potrivit.
Și mai vorbeam despre respect.O da, acest „detaliu”care ar trebui subînțeles,dar care este totuși uitat.E destul de greu să înțelegi un cuvânt, a cărui conotație nu-ți este prea familiară.Vorbesc despre acea capacitate de a-l aprecia pe cel de lângă tine, pentru ceea ce este, pentru faptul că te suportă și îți este alături, un soi de admirație tacită.
Cât despre maturitate, cred că e o barieră greu de trecut, chiar la vârste mai înaintate. Ne place sau nu, de multe ori refuzăm să învățăm ceva din experiențele trăite, repetăm greșelile, pentru că nu vrem să creștem. Spuneau unii pricepuți în ale vieții că „în viață nu trebuie să-ți pară rău de nimic!” Eu cred că o dovadă bună de maturitate este să păstrăm sfaturile pentru noi, eventual să le mai și punem în aplicare. Și în plus nicio poveste nu seamănă cu alta.Exemplele ni le dăm noi înșine urmărind consecințele faptelor noastre.Uneori e greu de învățat când să regreți -și mai ales pe cine- cum să ierți și mai ales până unde...
În concluzie, revin și spun că dacă epatezi în ceea ce nu ești ajungi să fii penibil sau chiar patetic, dar în niciun caz credibil! Poate dacă am încerca să fim sinceri cu noi înșine, am fi de două ori mai câștigați...Pe scena teatrului rulează zilnic noi piese, dar puține dintre ele sunt cu adevărat memorabile!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
