Zâmbet colorat

Cum am ȋnţeles de ce paşii mei nu poartǎ urma ta….E simplu....Ȋntr-o dimineaţǎ am descoperit cǎ ȋmi place cappuccino cu vanilie mai mult decât cu zahar.…cǎ ador sǎ fac cadouri, sǎ strâng amintiri şi sǎ vorbesc franceza! Puţin câte puţin am schimbat o imagine cu o stare... tot la fel cum ȋncetul cu ȋncetul primǎverile mele se adunǎ sub semnul unei tinereţi nebune! Tu vezi o casǎ, o masǎ, la care se aşeazǎ nişte copii cuminţi şi o soţie duioasǎ şi rǎbdǎtoare! Nişte prieteni fideli cu care ȋmpǎrţi diverse opinii...sex, fotbal, maşini şi femei.... Rabdarea mea se ȋntinde peste mari şi ţǎri....deci nu cunoaşte frontiere...Mie nu mi-e foame niciodatǎ, doar cǎ mai mereu mi-e poftǎ de viaţǎ....Casa mea este acolo unde sufletul mǎ cheamǎ....şi nu am nevoie de mese ȋntinse şi pline cu bucate....mi-e de ajuns o fǎrâmǎ de necunoscut. Daca ai şti cât e de dulce! Prietenii erau acolo unde nici nu mǎ gândeeam sǎ-i gǎsesc, cam prin toatǎ lumea, cu ei pot vedea la cinema un film bun, pot striga „ole!” pe marile stadioane, cu ei pot sǎ dansez pe cele mai obraznice ritmuri, sǎ mǎ arunc ȋn goana cailor putere cu” n” km la orǎ....sǎ fac din viaţǎ un carusel ce se roteşte ȋn jurul timpului ...Dragostea e acolo unde pot fi eu, prin ochii altuia...unde gândurile mele nu se schimbǎ şi nu devin alt om ...ci mai degrabǎ mǎ privesc ȋntr-o oglindǎ fǎrǎ sǎ mǎ tem şi sǎ mǎ ruşinez...oglindǎ care nu-mi va spune cǎ sunt frumoasǎ... dar care apreciazǎ mut ceea ce sunt ca individualitate.

Eu am vrut sǎ fim o poveste spusǎ ȋn mai multe feluri......şi nu sǎ fim eroii unui roman mult prea cunoscut.