~Words are only painted fire~

sâmbătă, 4 septembrie 2010

Oameni.Cuvinte


Diplomația este o artă a cuvântului,atât timp cât nu se confundă cu ipocrizia.Pe mulți i-am auzit spunând că nu-i poți spune omului chiar ce gândești.Însă eu cred că de cele mai multe ori tăcerile dor mai mult decât orice cuvânt.E drept că pentru a spune un adevăr cuiva e bine să-ți cântărești cuvintele,dar nu să le ascunzi.Dacă oamenii ar spune ce au în cap s-ar evita multe conflicte,pentru că nu ar mai fi loc de interpretare.

De ce să lași un flirt să fie considerat sentiment profund,de ce să lași un copil mic să capete proaste obiceiuri care-i vor fi nocive mai târziu,doar pentru că ți-e drag și nu vrei să-l superi?

Auzisem pe cineva mai demult “îmi place de X,dar nu-i spun,că sigur râde de mine."Cei care nu apreciază sinceritatea sunt exact cei după care putem trage liniștiți apa.Dacă te ia la mișto,măcar ai văzut cu ce fel de om ai de a face,mă rog dacă se poate numi OM.

Tăcerea este izvorul iluziilor deșarte.Nu putem afla cum ne percep ceilalți decât dacă vorbim.Și cum orice întrebare are un răspuns,la fel orice neînțelegere poate avea o lămurire.