
ELENA = torţă, foc; rază de soare
Elena (Helena) (greacă: Ἑλένη, "cea mai frumoasă dintre muritoare"), era în mitologia greacă fiica lui Zeus şi a Ledei.. Regele Spartei, tatăl ei pământesc, o căsătoreşte cu Menelau, dar este răpită de Paris cu încuviinţarea zeiţei Afrodita, care i-o dăruise ca răsplată după arbitrajul favorabil în cazul mărului discordiei.
~
Vechiul nume de origine greacă, pare să însemne, torţă, făclie şi strălucirea Soarelui. Numele înzestrează persoana care-l poartă cu aptitudinea de a media conflicte sau de a se afla, mai mereu, în mijlocul lor. Riscul pe care şi-l asumă este însă acela ca un conflict, odată aplanat, cei implicaţi să uite, şi cum a fost rezolvat, iar cel care calmează situaţia este făcut ţap ispăşitor pentru tot ce merge prost în împrejurarea respectivă.
~
…şi mi-au spus Elena! Fie că ai mei au dorit un nume de sfânt, fie că au dorit să păstreze tradiţia familiei, cert este că acesta mi-a rămas primul nume de botez. Cred că este un prenume definitoriu pentru personalitatea mea, dacă ţinem cont de semnificaţia sa, dar şi de rezonanţa sa istorică. Nu cred că purtătoarele acestui prenume doresc din tot dinandinsul să se evidenţieze prin ceva, deşi istoria m-ar putea contrazice.Un singur lucru ştiu cu certitudine şi anume că acest prenume mi-a purtat întotdeauna noroc. Predominanţa vocalelor îl fac să pară simplu şi uşor ca o picătura de rouă, dar cele două consoane îi conferă o anume greutate. Dar gata, i-ajunge cât l-am lăudat, apoi o să se supere cel de-al doilea prenume al meu….
~
P.S: Mulţi ani Elenelor!